
Proiectul „Echoes of a Child” are ca scop explorarea tipurilor de atașament, conform teoriilor psihanalistului John Bowlby și psihologului Mary Ainsworth, și modul în care acestea se formează în urma experiențelor trăite în copilărie. Printr-o cercetare coregrafică realizată de echipa artistică în colaborare cu un terapeut, proiectul va rezulta într-un spectacol de dans contemporan și o serie de ateliere. După finalizarea acestor activități, prin întocmirea unui chestionar destinat publicului despre tipurile de atașament se va prezenta o statistică în acest sens. Proiectul are o componentă educațională puternică, integrând trei eleve în echipa artistică, organizând ateliere pentru copii și părinții lor, precum și pentru tineri dansatori, colaborând cu instituții educaționale locale. Tema proiectului subliniază importanța educației psihologice și a cunoașterii de sine, punând în lumină influența tipurilor de atașament asupra dezvoltării personale.
Proiectul aduce împreună o echipă de artiști și specialiști care integrează dansul, muzica, psihologia și scenografia:
Coregraf și trainer: Paula Moldovan (Alla)
Dansatori: Astrid-Iris Boală, Emilia Marchiș, Daria Șandrru, Elena Siladi, Petra Traistă, Paula Moldovan
Muzică originală: Radu Dogaru
Voice Actor: Georgiana Cristurean
Coordonare artistică: Salomeea Rusu
Asistență de coregrafie & management de proiect: Alexandru Hegheduș
Consiliere psihologică: Georgiana Maier
Scenografie: Denisa Berceanu
Foto/Video: Ioana Pop
Sound design: Francisc Mihai Matei
Comunicare & PR: Alberto Păduraru
Graphic Designer: Andreea Rânghianu
Responsabil financiar: Monica Gheorghei
„Nu ne dorim un spectacol care idealizează copilăria. Ne dorim un spectacol autentic, în care tiparele de atașament și relațiile de familie devin vizibile prin dans și expresie artistică”, spun organizatorii.
Parteneriate și comunitate
„Echoes of a Child” prinde viață cu sprijinul partenerilor: Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Cluj-Napoca, Primăria orașului Ocna-Mureș, Palatul Copiilor Cluj-Napoca, Asociația Pro Teatru și Topic Hub. Mulțumim lor și comunității care se adună în jurul teatrului de cartier Orpheum.
Despre Orpheum Community
Orpheum Community este un teatru de proximitate care aduce împreună artiști și comunități prin spectacole și ateliere ce explorează teme actuale și universale, cu accent pe dimensiunea artistică și experiența comună a publicului.
Echipa Orpheum coordonează și o serie de ateliere dedicate copiilor (și nu numai) centrate pe descoperirea tipului de atașament al fiecăruia și aplicate pe îndreptarea către tipul de atașament securizant prin mișcare, dans, joculețe interactive și exerciții de cunoaștere și relaționare.
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Activitățile proiectului vor fi afișate pe pagina noastră de pe platformele de socializare. Vă așteptăm cu drag!
Faceți cunoștință cu membrii echipei.Echipa Proiectului


























